Conţinut
Metodele tradiționale de titrare constau de obicei dintr-o soluție care conține specia de analizat (numită „analit”) și o substanță numită „titrant” care umple un cilindru lung cu un robinet la capătul numit „buretă”. Operatorul adaugă încet titrantul la soluția de analit până când reacția este completă; aceasta se numește „punctul final” al titrării. Punctul final este de obicei determinat atunci când un compus chimic numit indicator (care se adaugă la analit la începutul titrării) își schimbă culoarea. Operatorul face apoi o serie de calcule pentru a determina cantitatea de analit din soluție.
Titrările potențiometrice funcționează pe același principiu, cu excepția faptului că un electrod este introdus în soluția de analit și conectat la un voltmetru; potențialul (tensiunea) analitului este apoi monitorizat pe măsură ce se adaugă titrantul. Chimiștii determină de obicei punctul final mai târziu, trasând potențialul în volum al titrantului. Deși titrările potențiometrice necesită echipamente specializate, această metodă are multe avantaje față de metoda tradițională care utilizează indicatori colorimetrici.
Sfârșitul indicatorilor
Chimiștii folosesc adesea indicatori care arată o schimbare marcată a culorii atunci când reacția de titrare este completă. Cu toate acestea, această metodă devine problematică dacă soluția analizată este tulbure sau de culoare închisă. În plus, nu există neapărat un indicator colorimetric pentru fiecare combinație posibilă de analit / titrant. În titrările potențiometrice, care depind de tensiunea măsurată de un electrod, culoarea și transparența soluției analizate devin irelevante.
Automatizare
Metodele tradiționale de titrare depind în general de operator pentru a determina dacă a fost atins punctul final al reacției. De asemenea, dacă operatorul estimează prost punctul final, chiar dacă doar puțin, procedura va trebui probabil refăcută. Titrările potențiometrice, pe de altă parte, pot fi ușor automatizate. Aceste dispozitive, numite „titratoare automate”, adaugă volume mici, fixe (de obicei 0,1 milimetri sau mai puțin) de titrant la fiecare interval de timp în timp ce monitorizează potențialul. Datele pot fi trasate de un înregistrator analog sau stocate pe un computer pentru analiză. Deoarece punctul final este determinat matematic, nu există nici o modalitate de a „trece” punctul final.
Detectarea mai multor analiți
Metodele potențiale de titrare, în special titrările acide folosind pH, permit determinarea mai multor specii care pot fi în analit. Vinul, de exemplu, conține un amestec de acizi citric, lactic, malic și tartric. Titrarea convențională cu un indicator colorimetric nu ar permite chimistului să determine concentrația fiecăruia, ci doar concentrația totală a acizilor combinați. Titrarea potențiometrică, totuși, permite chimistului să determine concentrația fiecărui acid simultan.
