Conţinut

• Caracteristicile conducerii situaționale
• Aspecte pozitive ale conducerii situaționale
• Dezavantaje ale conducerii situaționale
• Teoria contemporană a conducerii

Teoria leadershipului situațional îi încurajează pe lideri să își adapteze stilul de leadership pe baza dificultății sarcinii și a maturității membrilor echipei. Relațiile joacă un rol cheie. În modelul de conducere situațională Hersey-Blanchard, „maturitatea” se referă la maturitatea psihologică și profesională cu presupunerea că nivelul de calificare la locul de muncă corespunde maturității psihologice. Acest principiu a generat unele discuții despre argumentele pro și contra conducerii situaționale.

Caracteristicile conducerii situaționale

Hersey și Blanchard apără patru stiluri de conducere: determinarea / regia, convingerea / îndrumarea, participarea / îndrumarea și delegarea / observarea. Aceste stiluri reprezintă o scădere a nivelurilor de comandă ale liderului și o creștere a concentrării pe relațiile lider-subordonat. Procesul începe prin direcționarea concentrării în întregime către acțiunea de pregătire, apoi ghidare, partajare a luării deciziilor și permiterea subordonaților să creeze soluții la problemele identificate de lider. Liderii trec de la un stil la altul pe baza situației, sarcinilor și maturității subordonatului.

Aspecte pozitive ale conducerii situaționale

Avantajul conducerii situaționale este ușurința în utilizare și simplitate. Această metodă recunoaște necesitatea flexibilității conducerii și importanța angajaților ca factor determinant al comportamentului liderului. De asemenea, are un apel intuitiv.

Dezavantaje ale conducerii situaționale

Modelul de conducere situațională este influențat de cultura americană, care neglijează modul în care alte culturi comunică și prioritizează valorile, precum individualismul și familia. Acest model poate ignora, de asemenea, diferențele dintre managerele de sex feminin, care au în mod normal un stil primitor, și managerii de sex masculin, care se bazează pe un stil de management orientat spre sarcini. Conducerea situațională poate determina liderii să își schimbe atenția de la strategii, simboluri, structură sau politici pe termen lung. Criticii conducerii situaționale indică dificultatea în definirea și cuantificarea maturității, cine ar trebui să o evalueze și tendința de a presupune că maturitatea profesională corespunde maturității emoționale. Hersey și Blanchard definesc maturitatea profesională ca „capacitatea de a-și asuma responsabilitatea”, dar nu oferă o sursă plauzibilă care să susțină această definiție. Acest model se concentrează pe maturitatea angajaților ca factor determinant al concentrării liderului asupra sarcinilor dincolo de relații. Această perspectivă este în conflict cu alte modele de conducere, care includ numeroși factori situaționali ca factori determinanți ai diferitelor comportamente ale liderului, precum sprijinul și îndrumarea, participarea și concentrarea asupra rezultatelor angajaților. În celelalte modele, factorii situaționali includ relațiile dintre lideri și subordonații lor, influența poziției și structura sarcinii. Modelul Hersey-Blanchard ignoră și relațiile interumane din cadrul grupurilor de lucru care pot avea un impact negativ asupra performanței.

Teoria contemporană a conducerii

Într-o lume globalizată în care rata de schimbare crește, modelele de leadership continuă să evolueze în direcția stilurilor de echipă, a abilitării angajaților și a învățării continue. Relațiile dintre lideri și angajați continuă să joace un rol semnificativ în eficiența și rezultatele muncii produse. Pe lângă relații, sarcini și rezultate, alți factori, cum ar fi exercițiul responsabil și etic al puterii, au devenit subiecte de discuție cu privire la conducerea eficientă.