Conţinut
Evul Mediu a durat aproximativ din secolul al V-lea până în secolul al XV-lea. În această perioadă, creștinismul s-a răspândit în toată Europa. Preoții și călugării erau reprezentanții Bisericii în comunitate și, de-a lungul timpului, au început să poarte haine pentru a-i deosebi de laici. Rochia de birou a evoluat de-a lungul anilor, iar stilurile și regulile Bisericii s-au schimbat.
Origini
Preoții creștinismului timpuriu nu purtau îmbrăcăminte diferită de îmbrăcămintea de zi cu zi. Cu toate acestea, la fel cum s-a schimbat moda după prăbușirea Imperiului Roman în secolul al V-lea, clericii erau înclinați să urmeze stiluri vechi. Biserica a început să reglementeze veșmintele ecleziastice încă din secolul al VI-lea, când municipalitatea din Braga a decretat ca preoții să poarte o tunică la picioare, spre deosebire de pantalonii sau picioarele goale ale laicilor.
Îmbrăcăminte de serviciu
După cum a fost reglementat de Biserică, forma de bază a îmbrăcămintei ecleziastice a rămas cu o anumită consistență. O tunică lungă numită albă era îmbrăcămintea de bază. Poate fi legat în jurul taliei cu o curea simplă. Când se spunea Liturghie, peste zori s-a pus o haină exterioară, fie o tunică cu mânecă lungă, fie o tunică dalmată, sau o haină fără mâneci numită casulă. O fâșie lungă de pânză numită stolă, drapată peste umeri, avea să completeze ținuta. În viața de zi cu zi, dreptul canonic cerea preoților să se îmbrace în haine simple și sobre. În secolul al XIII-lea, preoții din Anglia au trebuit să poarte o pelerină cu glugă numită cappa clausa.
Halat monahal
Călugării purtau un obicei mai simplu decât preoții, fără haina ritualică elaborată folosită în masă. Obiceiul exact a variat în funcție de ordinul monahal, dar veșmântul de bază consta dintr-un obicei îndelungat, de obicei din lână, cu glugă și o curea simplă. Ordinele monahale erau uneori identificate prin culoarea obiceiurilor lor. Din această cauză, ordinul dominican era cunoscut, ocazional, drept „frații negri”, în timp ce franciscanii erau cunoscuți drept „frații gri”.
Haine episcopale și papale
Ținuta formală a episcopilor și a altor oficiali ai Bisericii era chiar mai sofisticată decât hainele liturgice ale preoților. Episcopii purtau de obicei o pelerină grea de mătase numită cappa, însoțită de o pălărie înaltă și ascuțită numită mitră. Îmbrăcămintea episcopală putea fi decorată în mod elaborat în obiceiurile lor, iar toiagele sau toiagele lor erau înfrumusețate cu aur și pietre prețioase. Ierarhia unui arhiepiscop era reprezentată de o îmbrăcăminte îngustă asemănătoare unei eșarfe, numită baldachin, care era adesea descrisă în jurul gâtului. Cea mai elaborată îmbrăcăminte liturgică a fost purtată de papi și a inclus, începând din secolul al XII-lea, o coroană înaltă numită tiară.
