Conţinut
John Locke a fost un filosof britanic din secolul al XVII-lea care dorea ca indivizii să folosească rațiunea pentru a căuta adevărul în loc să se bazeze pe declarațiile autorităților care spun care este adevărul. El a căutat să înțeleagă limitele înțelegerii umane cu privire la Dumnezeu și personalitate, precum și a crezut că înțelegerea înnăscută nu exista. Astfel, el a raportat mintea, la naștere, la o „ardezie curată” sau la o ardezie curată.
„Ardezia goală”
În capodopera sa, „Eseu despre înțelegerea umană”, Locke infirmă ideile propuse de René Descartes conform cărora ființele umane cunosc anumite concepte în mod natural. Locke credea că mintea umană era ceea ce el numea „ardezie goală”, care în latină înseamnă „coală de hârtie”. El credea că copiii nu știu nimic atunci când se nasc și că toate ideile pe care le dezvoltă ființele umane provin din experiență.
Senzație și reflecție
Locke credea că există două tipuri de experiență: externă și internă. El a numit experiența externă „senzație”, referindu-se la interacțiunea ființelor umane cu obiectele din lumea reală, inclusiv culorile, mișcările și cantitățile acestor obiecte. El s-a referit la experiența internă ca „reflecție”, referindu-se la acte ale minții, cum ar fi cunoașterea, credința, amintirea și îndoielile.
Simplitate și complexitate
Locke a propus ca toate senzațiile și reflexiile să se încadreze în categoriile de simplitate sau complexitate. O idee simplă este una care se învârte în jurul unui element, cum ar fi albul. O idee complexă este una care combină mai multe elemente simple, cum ar fi un măr, care conține conceptele simple de roșeață, alb și circularitate.
