Conţinut
Experiența noastră despre lumea din jurul nostru este dată de cele cinci simțuri ale noastre - vedere, auz, miros, gust și atingere - în timp ce răspund la diferiți stimuli. Când acești stimuli se schimbă, simțurile noastre vor experimenta această schimbare până când se vor obișnui treptat cu noi stimuli printr-un proces cunoscut sub numele de adaptare senzorială. Unele dintre cele mai frecvente forme de adaptare senzorială sunt experimentate atunci când ochii noștri se obișnuiesc cu schimbări bruște în medii luminoase sau întunecate.
Adaptări senzoriale
Atunci când un anumit stimul se schimbă, rezultatele pot fi șocante: săriți într-o piscină umplută cu apă rece într-o zi fierbinte, de exemplu. Dar rămânerea în apă te va determina treptat să te acomodezi la temperatura ta. Un alt exemplu de adaptare senzorială apare atunci când mănânci un aliment picant. În principiu, experiența poate fi neplăcută, chiar dureroasă, dar pe măsură ce continuați să mâncați, vă obișnuiți cu gustul ei picant.
Adaptare la întuneric
Unul dintre cele mai frecvente tipuri de adaptare senzorială este atunci când părăsiți o zonă luminată și intrați într-o cameră întunecată, de exemplu, mergând în cinematograf după ce filmul a început. Efectul imediat este dezorientarea, deoarece ochii tăi nu percep altceva decât întunericul. Treptat se adaptează și poți vedea lucrurile din jur. Acest lucru se întâmplă atunci când o substanță chimică, numită iodopsină, prezentă în tijele și conurile globului ocular, își mărește concentrația pentru a se adapta la cantități reduse de lumină. Conurile reacționează în 10 minute, în timp ce tijele durează aproximativ o jumătate de oră pentru a se regla complet. Adaptarea senzorială are loc treptat, deoarece organismul are nevoie de timp pentru a produce iodopsina suplimentară necesară pentru ca tijele să se adapteze la noul mediu întunecat.
Adaptarea luminii
Adaptarea la lumină este reacția exact opusă adaptării la întuneric care are loc atunci când părăsiți un mediu întunecat și intrați într-o zonă de lumină puternică. Un exemplu de adaptare la lumină ar fi părăsirea unei camere întunecate și ieșirea în aer liber într-o zi însorită. În acest caz, cantități excesive de iodopsină fac ca tijele și conurile globului ocular să devină hipersensibile la iluminarea normală până când ochii se reajustează prin reducerea concentrațiilor de iodopsină la niveluri normale.
Adaptări la sunet, atingere și miros
Un alt exemplu de adaptare senzorială este atunci când zgomotul puternic determină contractarea unui mic mușchi din urechea internă, un mecanism de protecție care reduce transmiterea vibrațiilor sonore. Un alt mecanism implică simțul tactil, cum ar fi felul în care apa fierbinte dintr-o cadă se simte la început, adică foarte fierbinte, până când intrați în ea, când ajunge să arate foarte rece. Prin simțul mirosului, în general putem detecta concentrații foarte mici de mirosuri în aer, cum ar fi parfumurile, dar dacă acestea rămân, ne aclimatizăm rapid la ele și nu reușim să le detectăm.
